Etichete

, , , , , , , ,

Recent, am fost partasa la o mica discutie dintre doi zugravi si o angajata din acelasi complex comercial in care lucrez si eu. Ma duceam spre baie cand in spatele meu, cei doi domni sunt abordati de respectiva cucoana. Stimabila, ironica ” Hehe, tot murdari? Tot murdari?”, domnii cu glumele la ei bineinteles, raspund promt, unul din ei „Ce vreti, doamna, daca n-am invatat carte?!” si al doilea, care a dat savoare acestui dialog „Da,da… daca invatam carte, acum eram someri.” Nici nu mi-am permis sa ma intorc pentru ca deja nu-mi erau straine nici straiele, nici glumele de santier si nici situatia in sine. Ce mi s-a parut trist insa e ca domnii aveau dreptate. O dreptate ancorata in realitate si de care se izbeste cam 80% din tineretul zilelor noastre, pentru ca celalalt procent de 20 % e acoperit de pustani cu „bemveuri” si cu posturi asigurate prin succesiune la tron. Buun… Acestea fiind zise, traim intr-o era a paradoxului. Tineri cu facultate, masterate sunt someri sau angajati cu salarii „simbolice” si semi-analfabetii cu lanturi de haur la gat fac „economia tarii” sa se invarta. Ce sa mai spun de faptul ca un faiantar, rigipsar castiga de 2-3 daca nu si mai mult decat un medic?! Si? Ce e de facut? Ne lasam cu totii de facultati si ne apucam de cursuri de calificare sau de scoli de arte si meserii? Ar fi amuzant, dar nu si ceva anormal.

Imagine

Cati tineri nu cunoasteti spunand, „io dă ce să învăţ domne?să fiu vânzător ca maicamea sau şomer?”, care gasesc in gandirea asta un refugiu pentru comoditatea si ignoranta lor… Sau mai rau? Parinti! Parintii constienti ca lupta pentru niste cauze pierdute si isi sustin copiii in aceasta superficialitate… E si mai hilar cum toata lumea da vina pe toata lumea pentru ignoranta in care traim. Parintii dau vina pe profesori si pe sistemul educational de rahat, copiii dau vina pe parinti ca nu le asculta doleantele si capacitatile maxime de invatare, scoala pe copii si tot asa. Da’ cum se face, domne, ca unii mai si reusesc? Si ca desi tara asta pare sa se duca de rapa, unii o mai ridica prin realizari, ambitie si performanta? Pai astea fiind zise, iata ca se poate. Deci se poate!Clar! Numai ca ne este mai simplu sa ne complacem in tot felul de situatii, si sa ne plangem de mila, sa dam vina ca nu avem tot ce ne trebuie, ca suntem constransi intr-un sistem care nu ne lasa sa gandim liber, in loc sa ne luam viata in propriile maini (care apropo, e a noastra, nu ne-a dat-o nimeni spre inchiriere) si sa facem ceva cu ea.

Ma tot gandesc la generatia „bac esuat”. Dragilor, de cand si pana cand a devenit examenul de bacalaureat, un tel atat de imposibil de atins, un fel de ciuma bubonica, de care fugiti cu totii, dar la care aspirati cu nesimtire fara pic de efort?! Nici nu treceti bine de 18 ani ca vreti masina, implicit carnet, pentru care unii va puneti fundu’ la bataie, ca deh arta cere sacrificii, iar altii apelati la tertipuri ajutatoare. Examenul de bacalaureat, in schimb, „ce-i ala?”, „aa n-am avut timp ca toata clasa a 12a am fost pe la tot felul de majorate, deschideri/inchideri de Bamboo, Bellagio si nu n-am avut cand!”. Comentariile in astfel de cazuri sunt de prisos, si atat as avea sa va zic… sa nu plangeti in pumni cand veti vedea ca viata trece pe langa voi, degeaba, simplu, fara perspective si ca veti ramane pe loc, in timp ce totul o va lua la goana in jurul vostru!

Cu stima, va salut!

Anunțuri