Sunt momente in viata cand ai vrea sa dispari undeva peste mari si tari unde sa nu te mai gaseasca nimeni. Sa poti sa-ti plangi tristetea, dezamagirea fara sa trebuiasca sa dai vreo explicatie. Sa poti sa fii trist fara sa afisezi un zambet care nu-i al tau, dar care-i musai sa fie. Pentru ca nu-i pasa nimanui, astepti sa treaca…de unul singur…si vezi ca nu trece. Dar stii ca poate unii s-ar bucura vazandu-ti lacrimile. Vrei numai un moment, care sa-ti apartina. In care sa  poti sterge zambetul ala tamp de pe chip, sa poti da frau liber sentimentelor, frustrarilor…sa te pierzi, dar sa te regasesti… Sa uiti ca ai vreo datorie fata de omenire, fata de apropiati, si numai datoria pentru tine sa primeze. Sa te derulezi inca de la inceputuri, ce te-a adus aici, de ce si mai ales, datorita cui? Datorita sau mai bine zis din cauza cui sau din cauza caror vorbe grele te-ai afundat in tristete…datorita caror dezamagiri nu mai poti fi cel de ieri… Si te pierzi, si uiti si plutesti intr-un abis pe care nu-l intelegi… care parca te usureaza si te tine pe loc intr-o bataie monotona,  care nu mai doare. De aici incolo, nu-ti mai pasa de nimic si de nimeni, la urma urmei cine-s ei ca sa te judece?!…

Anunțuri