Etichete

, , , , , , ,

Promisesem cuiva de curand ca voi scrie un guest post despre „ce ma minuneaza”. Fragmentul e scris de vreo doua saptamani, dar abia acum m-am decis sa-l public pentru ca azi, mai mult ca niciodata m-am minunaaat.

1407282637-mad-emoticon

Am ales un mod ironic al acestei sintagme si asta pentru ca nu este zi data de la Dumnezeu in care sa nu ma “minunez” de specia asta care misuna nestingerit printre noi si anume, homo sapiens. Bineinteles, as putea sa ma invart in sens larg in jurul acestei teme. Si credeti-ma, exemple ar fi multe. De la tarani si cocalari care inca asculta ringtonuri in metrouri, de la surzii care simt nevoia sa  tipe, nu sa vorbeasca la telefon; de la rromii care mai nou se numesc “romani” de unde si pana unde…nu stiu si ale lor comportamente exhaustive si colorate; pana la rude care par mai degraba straini, prieteni care dispar ca magarii in ceata atunci cand ai nevoie si iubiti, care se schimba dupa cum bate vantul.

Dar ca sa devin cat de cat concisa si sa ma pot orienta perfect asupra unei singure tipologii am sa aleg “prietenii”-strainii din viata noastra. Raman, profund “minunata” ori de cate ori vad ca societatea de astazi nu mai tine cont de repere, de respect, de simtul raspunderii si al cuvantului. Daca ai avut curajul sa te increzi in oameni fara de care credeai ca viata ta n-ar fi fost la fel, ei bine ai ajuns astazi sa-ti dai seama ca a fost cea mai proasta alegere si ca sunt mai straini decat strainii de pe strada.

Ma minunez cand vad ignoranta prietenilor care au uitat cand spargeati seminte in fata blocului, cand stateati pana la ore tarzii in noapte pe o banca razand si impartasind care mai de care mai caraghioase intamplari, cand ati mancat din aceeasi farfurie sau ati dormit in acelasi pat alaturi de alti 5-6 vecini.

Sunt momente asupra carora, sincer, sunt nostalgica deseori. Dar pentru ca oamenii sunt facuti in asa fel incat sa vina si sa plece din viata noastra, am incercat sa traiesc cu asta si sa ma obisnuiesc cu gandul ca “a fost odata…”.

Nu mi se pare normal si corect ca secretele tale spuse in cele mai tainice momente ale sufletului si vietii tale sa ajunga peste ani, subiect de barfa pe stadion.

Nu mi se pare normal sa nu te mai saluti, din ignoranta fara sa te fi certat in prealabil sau sa fi avut ceva de impartit. Doar pentru ca…deh…ai alta viata, alta iubit/a si brusc idealurile care odata iti pareau perfect infratite cu ale prietenului cel mai bun, au devenit total inexistente.

Nu mi se pare normal sa fii sunat si sa ti se ceara ajutorul in repetate randuri si sa zici ca nu stii daca ai timp, sa te gandesti, dar sa nu mai suni niciodata inapoi.

Poate ca m-am lungit si ar mai fi multe de spus…insa va spun cu mana pe inima ca daca regret ceva in viata asta este simplul fapt ca nu am fost mai selectiva in alegerea prietenilor. Fereste-ma, Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc si singura!

Anunțuri