Etichete

, , , , , ,

Obisnuiam sa traiesc pe principiul : Boyfriends come and go, best friends last forever. Ei bine, s-au schimbat multe lucruri intre timp. De ce? Pentru ca fiecare graviteaza in jurul propriei persoane si m-am convins ca a te baza pe cineva, este cea mai mare prostie.

Imagine

 

Ne laudam cu totii cu duzinele de prieteni care roiesc in jurul nostru. Dar oare cati dintre ei, ne sunt cu adevarat prieteni? Cati ar fi dispusi, ca, sunati la ora 2 in noapte, sa-si puna halatul repede si sa coboare sa ne asculte?

V-ati intrebat vreodata de ce va sunt prieteni? De ce ii iubiti si de ce va sunt alaturi?

Personal am fost inconjurata inca de mic copil, de prieteni, amici de joaca, am avut o copilarie fericita cum multi ar visa si nu am dus niciodata lipsa de persoane in jurul meu. Dar au fost si multi prieteni, buni, speciali la momentul respectiv, care acum…nu mai sunt. Nu. Nu au decedat. Sau poate ca au murit pentru mine si desi traim sub aceeasi gravitatie, drumurile noastre au devenit complet paralele.

Imagine

Traiesc pe principiul ca droaia de persoane inutile din viata noastra nu face decat sa ne mareasca dezamagirile de la zi la zi. La ce iti folosesc prietenii care , sunati iti spun “ca nu au timp, ca ne vedem noi candva, ca si-au facut deja alte planuri si la tine nu s-au gandit, ca au nevoie de ceva si ca le pare rau ca n-au mai sunat intre timp…” si multe altele ?!

Obisnuiam sa trag cu dintii de oameni care poate nu ma mai voiau in viata lor. Dragostea cu sila nu se poate. Si in relatii de prietenie, chiar si de dragoste, lucrurile trebuie sa vina de la sine. Sa nu fie nevoie sa ceri fara a ti se oferi, sa tanjesti fara sa primesti. Nu ai nevoie de scuze, de justificari. Faci pur si simplu ce iti spune inima, iar daca inima ta nu mai bate, las-o asa…intr-o bataie monotona, apatica, inchisa undeva, uitata…

Imi place sa cred ca sunt independenta si ca in general nu am nevoie de nimeni. Fizic, material, de obicei nu am. Pentru ca ce sta in puterea mea fac de obicei singura, guvernata de legile proprii. Insa n-as putea spune ca sufleteste nu simt nevoia de afectiune prieteneasca. Din contra, sunt un om care nu ar putea trai izolat si care ar muri cel mai probabil dintre toate posibilitatile, de singuratate, in lipsa de suflete calde alaturi.

Imi iubesc prietenii, astia cati sunt…Si nu pentru ca ne-am fi cunoscut in cluburi si ne-am dat seama ca avem gusturi muzicale asemanatoare. Sau ca ieseam la o tigara in lipsa de altceva si asa ne-am imprietenit. Ii iubesc pentru ca am copilarit impreuna, am crescut alaturi unii in ochii celorlalti, pentru ca desi vremurile si situatiile sunt grele noi am ramas aceeiasi, pentru ca desi ne stim de atata vreme nu ne plictisim unii de ceilalti si fiecare revedere e o revelatie.

Nu au fost aceeiasi mereu. Nu mi-au fost intotdeauna aproape, poate si din vina mea, pentru ca nu obisnuiesc sa cer ajutorul…

Regret momente din copilarie si as da orice ca macar o zi sa mai putem pasi pe acele meleaguri in care prietenia era pura si adevarata, unde rasetele erau vii si sanatoase, unde sufletele erau curate si linistite. Dar stiu…stiu ca nu se poate… De aceea incerc sa ma hranesc zilnic cu amintirile trecute, sa nu uit niciodata ca suntem speciali datorita oamenilor din jurul nostru. Ei sunt cartea noastra de vizita. Dar, recunosc , de asemenea, ca mi-e teama din zi in zi mai mult, sa nu pierd si cele cateva persoane valoroase care mi-au mai ramas, pentru ca viitorul suna in goarnele cele mai imprevizibile… Si nu as vrea sa pierd farame din suflet, asa cum am facut-o de atatea ori…

Cam atat am avut de spus in acest post… va doresc sa fiti inconjurati numai de prieteni adevarati. Nu va fie teama sa-i iubiti, fac parte din viata voastra!

Anunțuri