Etichete

, , , , , ,

Am primit o sugestie de leapsa acum vreo 3 zile de la colegele mele si cum mi-a luat tot atata timp sa ma dezmeticesc si sa vad cum sta treaba, iata ca am reusit. Mi-am zis ca oricum mai bine mai tarziu decat niciodata.Poezia copilariei mele, pe care o stiu pe de rost si care m-a atins la corasonul meu de pustoaica, este „Mai am un singur dor…” a lui Mihai Eminescu. Predau stafeta mai departe, cu riscul sa o mai fi primit odata pana acum Roxanei, Dianei, Alexandrei, Sabinei si Anei.  Va pup!

Mai am un singur dor….

În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.

Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.

Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.

Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.

Va geme de patemi
Al mării aspru cânt…
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.

Anunțuri